Primele plante terestre au declanşat o extincţie masivă a vieţii pe Terra

Primele forme de viaţă vegetale care s-au adaptat complet vieţii terestre au fost plantele inferioare din grupul briofitelor (muşchilor), care au colonizat uscatul în urmă cu aproximativ 470 milioane de ani.

Cercetătorii cred că prezenţa acestor plante ar fi putut avea un rol în schimbările climatice prin care a trecut planeta şi în dispariţia masivă a unor vieţuitoare, evenimente petrecute la cca. 35 de milioane de ani după colonizarea uscatului de către muşchi.

• Un tablou de Monet, vândut cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitație
• Ziua în care România cucerea cel mai înalt munte

Ei au experimentat cu o specie de muşchi numită Physcomitrella patens, pe care au cultivat-o pe un substrat de granit. După numai 130 de zile, substratul respectiv era degradat în măsură mult mai mare decât porţiuni de substrat de acelaşi tip, dar pe care nu crescuse muşchi.

Specialiştii cred că muşchii secretă diferite tipuri de acizi care degradează roca, eliberând anumite substanţe ce reacţionează ulterior cu dioxidul de carbon, scăzând astfel concentraţia acestuia în atmosferă.

Incorporând aceste date într-un model matematic computerizat ce simula modificările climatice din Ordovician, cercetătorii au constatat că prezenţa muşchilor ar fi antrenat o scădere masivă a concentraţiei CO₂, suficientă pentru a determina o răcire accentuată a climei şi instalarea unei perioade glaciare.

Totodată, se ştie că, prin degradarea substratului, aceste plante eliberează şi mari cantităţi de fosfor care, spălate de ploi, ajung în oceane şi pot determina înfloriri algale de mare amploare (înmulţirea explozivă a algelor).

Vieţuitoarele care se hrănesc cu alge prosperă în asemenea condiţii şi, înmulţindu-se rapid, consumă oxigenul din apă, ceea ce duce la moartea unui mare număr de organisme marine. E posibil ca un astfel de scenariu să fi stat la baza extincţiei masive survenite la sfârşitul Ordovicianului, în urmă cu aproximativ 440 milioane de ani.

Sursa: New Scientist